Mindsetters

Mindsetters 1, Stefan Popa: ”Să nu lași niciodată ca urgentul să devină important!”

July 27, 2021 Razvan Nicoara Season 1 Episode 1
Mindsetters
Mindsetters 1, Stefan Popa: ”Să nu lași niciodată ca urgentul să devină important!”
Show Notes Chapter Markers

Citește articolul dedicat acestui episodpe blogul MiniCRM România.

Ștefan Popa a înființat prima firmă de IT fără să aibă nimic altceva în afară de curaj. Fără planuri, fără strategii și fără cunoștințe în management său marketing. Și-a luat sediu, l-a zugrăvit și și-a construit singur mobilierul. Câțiva ani mai târziu avea peste 20 de magazine în țară și era unul dintre partenerii cheie ai unui mare operator GSM.

Peste aproape 20 de ani însă a înființat Abeauty  (Abeauty.ro), cel mai important lanț de clinici private de frumusețe în segmentul premium din România. Însă, de această dată, a făcut un business pe care l-a pregătit 2 ani și l-a lansat strategic, ca la carte.

Mindsetul de antreprenor al lui Ștefan Popa este bazat pe faptul că nu poți fi antreprenor dacă nu îți poți face viața mai frumoasă. Și nu poți face asta fără să ai o echipă care să te ajute să crești. Ștefan Popa crede că pentru a fi un antreprenor de succes, ai nevoie de cunoștințe de management și marketing, de curaj și de capacitatea de a construi echipe care să comunice și să lucreze foarte bine fără să aibă nevoie de tine.

Vrei să îți răspundem întrebărilor sau comentariilor tale? Lasă-ne mesajul tău audio aici și îți vom răspunde în următorul podcast! 

Ștefan Popa crede că:

  • Piața care este în creștere îți dă voie să faci greșeli; dacă ești într-o piața extrem de competitivă însă, nu mai ai voie să faci greșeli și nici să faci business fără strategie
  • Sunt joburi pe care chiar dacă tu le faci extraordinar asta nu înseamnă că afacerea ta va crește. De atunci, și asta e la mine deja un reflex, când ceva devine repetitiv într-un business imediat mă întreb cui să îl deleg
  • Dacă faci o firmă, țintește locul 1. Dacă vei ajunge acolo, atunci știi că ai făcut un lucru bun; dacă nu, măcar știi ce mai ai de făcut pentru a ajunge acolo.
  • Am înțeles că strategia bate execuția  și că, dacă, de exemplu, iei șah mat azi într-o afacere, dacă pierzi, tu de fapt ai pierdut acum câțiva ani, când ai făcut o mișcare greșită în piața respectivă dar tu nu ți-ai dat seama.
  • Antreprenorii au echipele pe care le merită în acel moment al dezvoltării lor. Cu alte cuvinte, echipa lor este chiar oglinda lor, a performanței lor ca antreprenori
  • Mi-am dat afară de trei ori managementul de top din companii până să îmi găsesc oamenii care să rezoneze cu valorile mele și care să poată să crească alături de mine. Azi toți sunt în board-ul de conducere al afacerilor mele
  • Cel mai prost lucru în afaceri e să faci jobul după om, nu omul după job.
  • Eu nu mai am lucruri urgente în agendă. Doar importante. Am învățat cum să îmi stabilesc prioritățile, care sunt lucrurile importante și doar pe acestea le hrănesc cu timp în agenda mea. Pentru restul spun ”pas” pentru că știu că echipa mea se poate ocupa de ele mai bine decât mine. Secretul succesului este să nu lași niciodată ca lucrurile urgente să devină importante.

Ștefan Popa

Conduce o companie de IT cu care a început drumul de antreprenor și, din 2012, a lansat Abeauty, cea mai mare rețea de clinici de estetică din România în sistem de franciză (www.abeauty.ro)

Răzvan Nicoară

Consultant și coach în strategie de business pentru antreprenorii care vor să treacă la nivelul următor și Business Evangelist pentru MiniCRM România (www.minicrm.ro). 

MiniCRM Romania


Care este mindsetul episodului
Am vrut să fac afaceri ca să scap de sărăcie
Prima afacere am inceput-o doar cu curaj
Daca nu incepi sa delegi catre echipa, nu ai cum sa cresti
Strategia bate executia. De departe.
Sa construiesti o echipa care functioneaza 80% fara sa fie nevoie de tine
Avem echipele pe care le meritam
Cei trei piloni in performanta in antreprenoriat
Mindsetul meu: Da, viața e frumoasa!
Cum lucrez cu oamenii
De ce nu lucrez cu ”vedete” în echipă
Cum facem sesiuni interne de mastermind in firma
”Aha”-urile mele de antreprenor
Cel mai prost in afaceri este sa definesti jobul dupa om si nu sa alegi omul pentru job
Eu nu am in agenda decat lucruri importante
Invata ce e important pentru tine. Si doar pe acestea sa le hranesti cu timpul tau