Mindsetters

Mindsetters 8, MiniCRM: ”Bune practici pentru un mindset antreprenorial de succes”

November 03, 2021 Razvan Nicoara, MiniCRM Romania Season 1 Episode 8
Mindsetters
Mindsetters 8, MiniCRM: ”Bune practici pentru un mindset antreprenorial de succes”
Show Notes

Acesta este ultimul episod din acest sezon și, de această dată, nu mai vorbesc cu un invitat despre mindsetul său de antreprenor ci vom face un sumar al celor mai importante lucruri pe care le-am descoperit în acest sezon.

Să dai timp doar obiectivelor importante (Ștefan Popa)
La început, în loc de strategie, trebuie să ai o disciplină care să fie orientată pe un singur obiectiv: să facturezi (Andreea Strugaru)
Poți vinde mai ușor scump (deci este bine să definești  cui vrei să vinzi) (Andrei Dunuță)
Succesul este atunci când echipa lucrează autonom, fără să aibă nevoie de decizia mea (Sorin Drăghici)
Îmi aleg partenerii și echipa în funcție de valori, și nu de competențe (Felix Tătaru)
Cum să faci astfel încât să nu ajungi cu cuțitul la os (Mircea Săplăcan)
Un mindset financiar sănătos începe cu un buget realist, în care crezi cu adevărat (Cristian Tudorescu)

Managementul obiectivelor
A da timp obiectivelor importante se reduce la două lucruri: cum să îți dai seama care sunt lucrurile cu adevărat importante pentru tine ca antreprenor și, al doilea, să blochezi timp și resurse pentru aceste obiective.

Facturează. Facturează. Facturează.
La început e nevoie să facturezi. Nu strategia, nu planificarea detaliată, nu viziunile mărețe sunt cele care contează pentru o afacere aflată la început de drum. La început, o afacere respiră doar atunci când facturezi. 

Nu CE vinzi, ci CUI vinzi. Și cui VREI să vinzi.
Poți vinde mai ușor scump, însă doar dacă știi cui vinzi. A vinde scump înseamnă de fapt a învăța să afli cui vinzi, să îți dai seama de profilul clientului și abia apoi să îți alegi acei clienți care aduc valoare pentru tine.

Nu poți avea afacere mare cu oameni mici
O afacere nu poate crește dacă nu crește și echipa ta. Este chiar atât de simplu. De aceea, strategia ta de creștere se va baza pe strategia ta de a crea o echipă care să lucreze autonom.

Productivitatea se vede în relația dintre oameni
Partenerii și oamenii cheie din companie se aleg în funcție de valorile pe care le au, de caracter și de atitudine. Acestea sunt lucrurile care fac echipele să funcționeze, care construiesc încrederea și capacitatea oamenilor de a lucra împreună.

Învață să iei provocările din afacere cât mai ușor
Știu că afacerea ta contează foarte mult pentru tine, însă provocări vor fi întotdeauna. Cu cât afacerea va fi mai mare, cu atât provocările vor fi mai mari. De aceea, trebuie să înveți să nu te lași doborât de ele.   

Bugetul tău trebuie să fie realist și credibil
Avem tendința de a construi bugetele cu speranțe, și nu pe baza faptelor. De fapt, bugetele trebuie să fie realizate numai după o solidă și sinceră analiză a realității.